Ina, nu mai polemiza şi, mai ales, nu o mai lua pe de lãturi, pe spaţiul altuia. Cred cã am fost destul de limpede, e nevoie doar sã te apleci şi sã citeşti mai cu atenţie...
Dacã însã au fost glume, atunci hai sã nu ocupãm cu ele spaţiul care aparţine comentariului unui poem serios şi trimite-mi personal pãrerea, cã nu mã supãr...
@inapanzaru: Dacã eşti din Iaşi (deşi, ca moldoveancã glumeaţã, vãd cã ţi-ai trecut judeţul Bucureşti), ai TEIUL aproape (pe acolo, student fiind, parcul cutreieram). El te va inspira, în peregrinãrile tale, sã afli multe din durerile şi frumuseţile vieţii, ceea ce este echivalent, contrar pãrerii unora, cu a învãţa sã mori. Nimeni nu-ţi cere sã înţelegi mai mult decât ceea ce îţi oferã viaţa. Dar a înţelege şi a împãrtãşi ceea ce ţi se întâmplã este important.
Offf! poemul asta este remarcabil, am rezonat cu el, nu este prima data cand rezonez cu ce scrii...acum insa cred ca ai citit in gandurile mele(sunt convinsa ca nu numai in ale mele).Felicitari pentru profunzimea mesajului!
Eu sunt de pãrere cã important e sã trãim frumos...cã de trecut dincolo oricum vom trece fiecare la un moment dat, mai mult sau mai puţin frumos, dupã cum îi e dat fiecãruia.
De aceea nici nu trebuie sã ştii sã mori, invaţã doar cum sã trãieşti şi sã renaşti precum phoenix din cenuşa-i proprie....cenuşa propriilor dezamãgiri şi inconveniente inerente vieţii.
Dacã nu ştii sã mori, învaţã! Şi Eminescu a învãţat, şi la 39 de ani a ştiut bine! Glumesc, desigur! Dar dupã mine, viaţa e cel mai bun prilej de a învãţa sã murim! Important este, însã, sã ştim sã murim frumos!
