Sã mã-ntorc acasã, lung mã cheamã drumul…
Nici un tren în zare; gãrile’s pustii.
Bâjbãiesc în zorii limpeziti de fumul
viselor confuze despre morti si vii
si desfid cosmarul - râs de tinichele:
ce-ati clãdit ieri, mâine plânge-n mãrãcini!
Mesteri, câte unul, urcã albi pe schele
cenusii de abur, lângã sfinti blajini.
Cât moloz din ziduri umerii le-apasã
anelor tãcute-n lumea lor de var!
Gara e pustie… Nu mã-ntorc acasã…
