Sunt porţile deschise spre lumină
Şi-i încrustat pe stâlpi câte-un sărut,
Să înflorească-n timp şi să revină
Tot ce a fost frumos şi a dispărut.
Să râdă frunzele în copacii liniari
De pe aleea dorului nebun de acasă
Şi să se întoarca fii, acum mari
La casa părintesca, lângă masă.
Să prăznuim această întâlnire rară
Cu dragostea înfiptă-n aşteptări,
Să mai gustăm savoarea de la tară
Şi vinul fericirii din cămări.
Să închinăm pahare şi să sfinţim bucate
Ca într-o procesiune de taină şi cuvânt
Să umplem sufletul cu vise împăcate
Tot cea fost, s-a dus, pe aripi de vânt.
Parinţilor s-aducem în suflet mulţumire
Şi o întreagă desfătare în casa lor curată,
Să râdă şi să plângă în suflet cu iubire
Şi timpul sa stea-n loc în ziua înserată.