Autor:	Hebe ( hebehuss ) - [ PROZA ]
Titlu:	Deoparte si aparte

Da, probabil gandea adevarat, gandea ca ea gresise, ca ea fusese aiurea. Daca gandea adevarat, el asa o credea pentru ca tot ceea ce se intamplase fusese o perdea, o perdea mincinoasa asemanatoare unei cortine grele si enervante. Si era scena. Pe de-o parte, pe partea vizibila spectatorilor se desfasurau evenimentele extraordinare, iesite din granita limitelor, iesite din comun, apogeul unei intamplari perfecte. Asa era perfect, deci. Doi oameni perfecti, unul pentru altul, traiau o intamplare perfecta intr-o lume perfecta, perfecta pentru ei. Insa de partea cealalta, sentimentele staruiau evitate, atmosfera stresand imprejurimile, enervand pana si pe ei insisi, cu toate ca evitau sa o arate. Nu, nu nutreau aceleasi sentimente unul pentru altul. Da, era chestia aia excelenta pe care toti o numeau atractie. Nu, nu se stie daca si aia era. Oricum, ceea ce era cert era de dupa cortina. Uratul, nedoritul, partea negativa, dispretul, ura, anarhia – toate se afla dupa, invizibil pentru spectatori. Se adorau, se iubeau chiar, se simteau incredibil unul in bratele celuilalt. Iubirea lor unea cerul cu pamantul, luna cu soarele, apa cu uleiul. Ajungea pana in Ascuns, pana acolo unde nimic si nimeni nu cunoscuse. Ajungea departe, iar pentru asta se credea ca putea atrage numai antipatii, dar nu. Iubirea lor nu era intr-astfel. Iubirea lor unea imposibilul cu realul, iar asta era indeajuns pentru un zambet cald, sincer, iar acesta nu lipsea in nicio zi, niciun minut. Precum iubirea lor crestea, cortina se ridica tot mai greu, dar cert, legal. Precum cortina se ridica, tot asa si mai multe ieseau la iveala. Precum totul era evidentiat, asa si timpul continua sa se scurga impasibil la insistentele spatiului. Doar prezent. Doar prezent. Dar cum totul trecea, astfel si ei treceau. -E cazul ca realul sa ramana real… -…iar imposibilul imposibil. Doar zece cuvinte, iar cortina se ridica brusc, exteriorul luminandu-se cu ura, anarhie, ciuda si minciuna. Semana cu eliberarea raului din cutia Pandorei; atat de intens, atat de dezamagitor. Nimic nu cunoscu sfarsit. Totul cunoscu metamorfoza. Iubire – Neant. Ura – Design. Nou – Invizibil. Adorat – Scarba. Se duce solemn spre calea lui. Un viitor stralucit, o cariera de succes in secretariatul Ascunsului. Zeci de cosari isi fac drum, care de care mai interesati, care de care mai amagiti, nicidecum fericiti. Un sef sobru, mereu indispus, mereu suparat. Colegi dezamagiti, tradati, mereu nervosi. Caci acolo unde el isi are de trebuinta, el radiaza numai tristete, un spectru solar al negativului. Pe partea cealalta a simtirii zace un inger fericit, fericit desi separat cu totul de ceea ce ii place, separat de ceea ce doreste. Tanjeste dupa un zambet in continuare. Ea sufla un strop de speranta oriunde zareste puritate in sentiment, caci cel ce iubeste cu adevarat nu poate fi un om rau. Orice iubire o ajuta sa reziste, iar cand una se stinge, ia nastere o alta, si mai infloritoare, si mai ampla. Orice patruped salvat, orice prietenie ajutata, orice pereche unita – totul ii insufla incredere pentru mai departe, speranta pentru viitor. Caci ea este viitorul – el sustine trecutul. Impreuna, deoparte si aparte uneau totul in prezent.

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	E interesanta privirea ta din prisma celorlalti ochi. Sper sa te descurci cu prezentul	zenobia
2.	Prezentul e necesar,trecutul a fost prezent si miine v-a deveni in curind prezent...iubirea ramine iubire,imposibilul poate deveni posibil si ura e o iubire suparata...frumos scris! Apreciez intrarea ta pintre noi!	cotangenta

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]