Citadela era adormitã. Doar câteva lumini pierdute între zidurile de beton mai trãdau licãririle vieţii. Toamna venise mai devreme. O rãcoare care iţi înfiora pielea pusese stãpânire pe oraş. Gunoaiele dintre garajele de beton pline de grafitti licãreau sub lumina felinarelor. Un câine rãtãcitor îşi cãuta culcuş. Doar lumina albãstruie a televizoarelor aprinse mai schimba imaginea statica a curţii interioare. La fel şi sufletul meu, din când în când era strãpuns de o luminã albãstruie ca de televizor. Monştrii de beton rece şi zgrunţuros dormeau. Printre bucãţile de asfalt şi sticlele de plastic, frunzele aurii cãzute de curând pe alee tresãreau sub bãtaia unei adieri nesimţite. Maşini, caroserii pãrãsite şi reci bordau trotuarele pustii. Stelele reci priveau spre mine cu un fel de detaşare majestuoasa. Peste tot domnea liniştea înfriguratã, cãutându-şi locul în vreun cãmin adormit. Un aer ca de iarnã îmi îngheţa sufletul.
Cam devreme pentru iarnã! Era doar un septembrie timpuriu. Nici şcoala nu începuse. Visul verii care se încheiase doar cu o sãptãmânã în urmã trecu repede. Pãrea cã erau luni de atunci…
Douã tinere neveste intrau în bloc cu cãţeii lor: doi cockeri, unul alb şi unul negru… Black & White…Un fel de simt al perechii care lipseşte îmi inunda sufletul. Eram în divorţ…
Douã pisici zgribulite intrarã repede în gãurile de la subsol. Cea neagrã intrã
ultima, aruncând o privire rece cãtre mine. Pentru o clipã, o scânteie i-a luminat ochii.
Câinele meu s-a întors mult mai repede din turul sãu zilnic. Zgribulit şi el, parcã
mi-a citit gândul de a mã retrage cât mai repede la cãldura casei. Era aproape de miezul nopţii. Un fel de pace fãrã timp domnea peste cartierul adormit. Grijile si scandalurile, muzica si petrecerile încetaserã de mult. Doar albastrul fãrã margini colora tabloul nopţii citadine… Greierii tãcuserã inghetati prea devreme. Pasãrile dormeau înfofolite în penele lor zgribulite. Taximetriştii de noapte dãduserã drumul la motoare ca sã se încãlzeascã. O patrulã de poliţie trecu tãcutã în maşina lor cu geamurile aburite.
M-am dus acasã şi am ascultat muzica lãutãreascã… Târziu, am adormit cu înfrigurare şi cu multã toamnã în suflet…
Septembrie
Citadela era adormitã. Doar câteva lumini pierdute între zidurile de beton mai trãdau licãririle vieţii. Toamna venise mai devreme. O rãcoare care iţi înfiora pielea pusese stãpânire pe oraş. Gunoaiele dintre garajele de beton pline de grafitti licãreau sub lumina felinarelor. Un câine rãtãcitor îşi cãuta culcuş. Doar lumina albãstruie a televizoarelor aprinse mai schimba imaginea statica a curţii interioare. La fel şi sufletul meu, din când în când era strãpuns de o luminã albãstruie ca de televizor. Monştrii de beton rece şi zgrunţuros dormeau. Printre bucãţile de asfalt şi sticlele de plastic, frunzele aurii cãzute de curând pe alee tresãreau sub bãtaia unei adieri nesimţite. Maşini, caroserii pãrãsite şi reci bordau trotuarele pustii. Stelele reci priveau spre mine cu un fel de detaşare majestuoasa. Peste tot domnea liniştea înfriguratã, cãutându-şi locul în vreun cãmin adormit. Un aer ca de iarnã îmi îngheţa sufletul.
Cam devreme pentru iarnã! Era doar un septembrie timpuriu. Nici şcoala nu începuse. Visul verii care se încheiase doar cu o sãptãmânã în urmã trecu repede. Pãrea cã erau luni de atunci…
Douã tinere neveste intrau în bloc cu cãţeii lor: doi cockeri, unul alb şi unul negru… Black & White…Un fel de simt al perechii care lipseşte îmi inunda sufletul. Eram în divorţ…
Douã pisici zgribulite intrarã repede în gãurile de la subsol. Cea neagrã intrã
ultima, aruncând o privire rece cãtre mine. Pentru o clipã, o scânteie i-a luminat ochii.
Câinele meu s-a întors mult mai repede din turul sãu zilnic. Zgribulit şi el, parcã
mi-a citit gândul de a mã retrage cât mai repede la cãldura casei. Era aproape de miezul nopţii. Un fel de pace fãrã timp domnea peste cartierul adormit. Grijile si scandalurile, muzica si petrecerile încetaserã de mult. Doar albastrul fãrã margini colora tabloul nopţii citadine… Greierii tãcuserã inghetati prea devreme. Pasãrile dormeau înfofolite în penele lor zgribulite. Taximetriştii de noapte dãduserã drumul la motoare ca sã se încãlzeascã. O patrulã de poliţie trecu tãcutã în maşina lor cu geamurile aburite.
M-am dus acasã şi am ascultat muzica lãutãreascã… Târziu, am adormit cu înfrigurare şi cu multã toamnã în suflet…