Iar am murit putin aseara,
Tacerea ta iar m-a ucis.
Mi-au sfredelit inima intrebarile ca un
burghiu al disperarii, adanc sapa in coaja
uscata a inimii si fluturi uscati dar
colorati din rumegus de iubire, se izbeau
de ziduri tipand ascutit ca niste pasari:
Cand mai vii? O sa ramai vreodata? O sa
ramai vreodata? O sa ramai vreodata?..
Spune-mi , vreau sa stiu..crede-ma , nu-mi
mai permit sa mor inca o data.
O sa te scot din suflet, cu bisturiul cu
bisturiul durerii, o sa sap adanc in
lacasul dintre inima si suflet pana o sa te
prind cu pensa disperarii si o sa te smulg
tare si dintr-o data.
Vreau sa simt doar o data durerea, chiar de-
i mai puternica.
Si o sa urluu dar nu de durere, o sa urlu
ca a trebuit sa ma automutilez, sa rup
parte din mine, o sa urlu ca o mama care
isi reanaga fiul iubit, apoi delirand,
razand si plangand cu mintea pierduta o sa
mai pot spune doar atat: Te-am iubit.
Apoi uitarea se va asterne acolo, in
lacasul dintre inima si suflet.
Va mai ramane doar o rana sangerand
deschisa si in timp poate doar o cicatrice,
alba sidefata in forma de inima cu
marginile zdrelite. Apoi tacerea se va
asterne si va dainui in praful amintirilor.
Insa pana atunci te rog sa imi spui
O sa ramai vreodata?
O sa ramai vreodata?
O sa ramai vreodata?..
Spune-mi, vreau sa stiu si pana atunci
vreau sa sti.., crede-ma , nu-mi mai
permit sa mor inca o data.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Ai dreptate!
Am invatat insa sa nu mai spun niciodata niciodata!