pare de-a dreptul imposibil sã-ţi controlezi viaţa
printr-un ochi de sticlã
e ca şi când ai privi lumea
de pe fundul oceanului
(redusã la nişte cercuri concentrice şi halouri de luminã!)
înconjurat de rechini urcigaşi
într-un ţinut mirific al tãcerii
imaginea din afarã
la fel
n-are nicio şansã-nãuntru
se zbate agonic între sute de aşchii de sticlã
tãioase
ajungând pe retinã în sânge
doar chipul tãu îngeresc
pe care mi-l amintesc dinainte
se scurge înãuntru-mi
ca o lacrimã
fã-mi o cafea amarã
iubito
de-acolo
din acele nebuloase difuze ale minţii
şi lasã-mã sã te recompun mereu şi mereu
potrivind toate piesele acestui joc de puzzle
risipite în suflet…
