Scrisoare ploii ....pentru ca fara ea ar fi
nimic....
" Sa mi iau umbrela?" asa inceptu totul....
Intr-o dimineata caniculara de vara , in
care singurul lucru bun era sa te racaoresti
la umbra protectoare a caminului , ma trezii
incet, sfios , aproape inecata de dusul de
lumina ce mi-l rezervase soarele ca sa ma
desfete.
Ma uit la ceas dar e oprit , rece , acoperit
de o dantela de uitare , si cu un parfum
vechi de secol nouasprezece , numai
atingandul calatoreai in amintirile uitate
de acum doua secole .
Il iau si il asez cu grija de pervazul ce
dadea spre plaja , spre mare , pentru ai
oferi un fel de "vacanta" in prezent.
Dadui sa ies , dar vantul furios impinse
ceasul , far de aparare, pe podea
faramitandu-l , razbunandu-se parca pe
saracul ceas . Il ridic grabita , si apoi
plec , gandindu-ma la un singur lucru : " sa
mi iau umbrela? " , "nu" , ploaia de lacrimi
a cerului nu ma va atinge azi . Daca doreai
sa ma gasesti nu trebuia sa fii vreun
sherlock , ma duceam in acelasi loc pe care
il indrageam de atatia ani , parcul Copou .
Mi-am gasit repede o banca si m-am apucat de
citit , si absorbita fiind de lumea mea , n-
am observat ploaia parsiva strecurandu-se
printre miile de cuvinte ale cartii . Nu am
apucat sa ma ridic ca am si auzit o voce
placuta ce parca imi soptea : " Nu vrei
umbrela mea ?, hai vino nu mai ezita umbrela
mea e si a ta " Si chiar asa a fost , ploaia
ne-a unit , ne-a sagetat sufletele ca un
cupidon indragostit , Vreau sa ii multumesc
ploii ca ma racorit cu stropii ei de fiecare
data cand caldura soarelui era gata gata sa
puna stapanire pe mine , ii multumesc ca mi
a adus pe un covor de aur dragostea eterna
si ca a jucat rolul destinului in povestea
mea .
