In amurgul gandurilor, am pictat
un alt tabou al timpului.
Tavanul camerei mentale s-a inclinat
din cauza atator fragmente mucegaite de
ganduri.
Varul violet a-nceput sa se scurga pe pereti
din cauza pasilor uzi ai secundelor.
Clipele se scurg odata cu violetul amurgului.
A inceput ploaia.
Plouã cu bucati de timp.
Tavanul a inceput sa se incline mai mult
din cauza ploii.
De-a lungul sau, pe retina mea incolora
au fost proiectate vieti a o mie de minute.
Fiecare viata isi cauta moartea ei,
inceputul este istorie, iar trecutul, viitor.
Anii se scurg de-a lungul peretilor,
imbracati în violet.
Stropii de timp se inclina odata cu tavanul,
urmand traseul gandurilor inca nerostite.
Inca mai ploua.
In camera interna a fiintei este frig.
Frigul a reusit sa insire imagini
in trecutul clipelor, ce acum
asculta respiratia rece a vantului,
ce urmeazã linia finã a şirei spinãrii.
Ferestrele privirii au fost imbibate-n violet.
Acum, ochii mei vad totu-n violet,
chiar si bucatile de timp,
ce acum pasesc de-a lungul tavanului oblic
impreuna cu fragmentele gandurilor,
ce si-au gãsit sfarsitul.
Ploaia a incetat.
Acum, gandurile isi pot cauta începutul
printre baltile de timp ce s-au format
pe tavanul inclinat.
