Celebra formulare aurea mediocritas!!! Mult admirata, de unii, sau mult hulita, de alţii, cale de mijloc...
De ce stârneşte acest principiu atâtea suspiciuni şi controverse şi astãzi? De ce a fi o excepţie, un om al extremelor, nu este întotdeauna o calitate, dar nici opţiunea pentru moderaţie, echilibru nu este mai bine cotatã, fiind deseori asimilatã cu mediocritatea efectivã? În primul caz poţi fi acuzat de exces, în al doilea de blazare sau laşitate..
Aş mai putea vorbi de falsele modele ale lumii noastre epuizate de consumism, de falsele ei valori, pentru cã aprofundãrile atât de necesare sau argumentãrile coerente şi pertinente lipsesc, de minimalizarea individualului pentru un colectivism deseori uşor de manipulat, de goana dupã imagine, de filozofia autodepãşirii sau cea a succesului, dar nu am intentia de a face disertaţii, mai mult sau mai puţin docte.
Clara folosea deseori cuvântul â€ţmediocru†(cam cu prea multã uşurinţã în opinia Nanei), pentru a cataloga oameni sau situaţii. Însãşi viaţa ei îi pãrea de prea multe ori mediocrã, trebuia sã facã acele lucruri plictisitoare, precum mersul la cumpãrãturi, cãratul sacoşelor, spãlatul vaselor, uneori gãtitul, achitatul facturilor, frecventarea unor cursuri care iniţial o entuziasmau, apoi o oboseau, îi displãceau. Ea dorea sã fie deasupra acestor chestii mãrunte, voia sã fie altfel, îşi crease o conştiinţã a propriei superioritãţi, dar şi un fel de radicalism al opţiunii. Pentru ea nu exista acea cale de mijloc, voia totul sau nimic, deocamdatã la nivel aspiraţional. Idealul ei era o viaţã perfectã, limpede, la modul clasic aproape, cu preocupãri intelectuale şi pasiuni artistice, opusul acelui cotidian sufocant în banalitatea sa, în care trãia momentan.
Nu o înţelegea pe Nana. Aceasta pãrea cã se lãfãie în propria indiferenţã faţã de excepţie, deşi ar fi putut fi cu destulã uşurinţã â€ţcinevaâ€. De ce optase pentru acest mod de a fi, absolut comun, în ciuda faptului cã era o perfecţionistã? Rãspunsul pe care i-l dãduse fusese de fapt tot o întrebare: â€ţDe ce ar trebui sã fiu cineva? Şi un geniu nedescoperit nu sunt sigur!!!â€. Aceastã autoironie şi acest anonimat pe care pãrea cã şi-l impusese aveau rãdãcini mai adânci, ca, de altfel, şi dorinţa Clarei de a fi o persoanã deosebitã.
De aceea le voi întoarce, pentru câteva paragrafe, pe cele douã personaje ale cãrţii mele în copilãrie, integrându-le în mediile care le-au format sau le-au determinat într-o mãsurã mai mare sau mai micã aceste evoluţii.
Clara fusese un fel de copil-minune, descoperit de un medic pediatru într-un cãmin de copii. Acesta şi soţia lui se îndrãgostiserã efectiv de acea fetiţã delicatã, cu un aer sfios şi bucle castanii. Nu reuşiserã sã o adopte, cu acte în regulã, pentru cã erau prea în vârstã, iar mama ei nu îşi dãduse acordul, deşi aproape o uitase în acel cãmin. Astfel cã bãtrânul doctor şi bãtrâna sa soţie au devenit bunicii acelei fetiţe care semãna cu o pãpuşã, iar Clara a avut o copilãrie frumoasã, lipsitã de griji, primind o educaţie solidã, dar şi multã, multã dragoste. Mama naturalã nu a mai existat pentru ea, a scos-o din gândurile sale mici de atunci, imediat ce a trecut pragul noii ei case, şi nu a avut curiozitatea sã o caute niciodatã. Bãtrânul doctor a ajutat-o sã descopere muzica şi a fost încântat de progresele sale în acest domeniu. Cu timpul, a ajuns sã creadã cã a face o carierã muzicalã este vocaţia ei, însã acest lucru nu se concretizase încã. Era cu adevãrat bunã, dar nu o excepţie, însã conştientizarea acestui lucru nu a fãcut-o sã renunţe la visul ei, acela de a strãluci cândva pe o mare scenã, în aplauzele tuturor.
În cazul Nanei lucrurile stãteau exact invers. Sã creşti ca fiind copilul cuiva însemnat într-o comunitate micã nu este tocmai uşor. Nanei i se impusese sã fie cea mai bunã în tot ce fãcea; replica aceea â€" â€ţnu vreau sã mã faci de râsâ€, spusã de prea multe ori de mama ei pe un ton sever, a determinat-o sã se poarte într-un anumit mod, timid, ascultãtor, ceea ce nu a fost neapãrat un lucru rãu. Dar niciodatã nu era suficient pentru mama care îşi transformase copilul în ceva cu care se putea mândri: â€ţTrebuia sã fii mai bunã, poţi mai mult...†şi mai mult, şi mai mult. Pe Nana o duruse cã aceasta admira şi lãuda pe copiii altora, dar niciodatã pe ea. Mai târziu, când a început sã se maturizeze a realizat cu stupoare cã trãia visurile mamei sale, viaţa pe care aceasta i-o gândise încã de când era copil. Şi a mai înţeles cã nu viaţa aceea şi-o dorea, o viaţã plinã de realizãri cu care mama ei se putea mândri, ci o viaţã a sa, gânditã de ea pentru ea. Deşi ar fi putut avea o carierã de succes, s-a mulţumit cu un job oarecare, cu o viaţã discretã, cu bucuria lucrurilor simple. Toate acestea au dezamãgit-o profund pe mama sa, care nu putea înţelege, ca şi Clara, dorinţa Nanei de a fi un om obişnuit...
