Mai treceam uneori prin viaţa ta, prin bucãtãria ta, la o cafea, pe balconul tãu, printre flori sau rochii, bluziţe, fustiţe, ciorapi, desuuri puse la uscat, prin baia ta cu scoici adunate de pe nişte plaje exotice şi lumânari parfumate, prin patul tãu mãtãsos, adormitor, chemãtor, prin trupul tãu întrebãtor, prin pãrul tãu ciufulit, rãvãşit, prin gândurile tale indecente sau cuminţi, prin nopţile tale fierbinţi, prin dimineţile tale grãbite, prin dupã-amiezele tale opace sau plictisite, prin tot ce erai şi nu erai, prin ce-mi dãdeai sau ai fi putut sã-mi dai, apoi plecam în viaţa mea, cu şedinţe, targete, şefi, kilometri, beţii cu bãieţii, târfe, cravate, poveşti complicate, pe mine mã atrãgeau chemãrile, provocãrile, ţie îţi plãceau aşteptãrile, te cuibãreai în ele ca o pisicã rãsfãţatã, care voia sã fie alintatã, deveneai uneori jucãuşã, alergai, pânã ameţeai, dupã gheme colorate de gânduri şi vise, de speranţe ucise, încâlceai firele întrebãrilor şi ale mirãrilor, încât nici tu nu te mai înţelegeai, nu te mai ştiai, şi mai alergai dupã nişte fluturi galbeni, pâlpâitori şi parfumaţi, care îţi invadau câteodatã odaia, îmi spuneai cã vin dintr-un roman al unui sud-american, care scria despre iubiri ca nişte boli sau ratate şi despre nişte veacuri de singurãtate, dupã un timp te-am pierdut, pur şi simplu ai dispãrut, cu fluturii tãi galbeni cu tot, poate te plictisiseşi sã aştepţi trecerea mea printre pereţi, printre tablouri şi flori, printre vise şi zori, te-am tot cãutat, prin toamnele veştede care curgeau pe alei, prin zilele limpezi cu funigei, prin orele ştiute doar de noi, printre paşii risipiţi în noroi, îţi ghiceam câteodatã zâmbetul pe chipul unei alte femei şi parfumul greu al fluturilor galbeni impregnat în pielea ei, mã întrebam ca în romanţe ce cãutaseşi tu în viaţa mea, sau eu în a ta, cine cui îi tulburase liniştea, monotonia, indiferenţa, pânã la urmã ţi-am acceptat absenţa, nu te mai gãseam nici în amintirile mele, nu mai voiai sã fii nicãieri, nici mãcar în ziua de ieri, de alaltãieri, de acum douã veri, de acum prea mult timp, un timp sãrãcit de poveşti, buimãcit de crize economice sau morale, rãzboaie personale sau mondiale, femei cu coase şi angoase..., deci nu mã mai aşteptam sã te întâlnesc în noaptea aceea, când pe cer se desena Casiopeea, pe autostrada pustie, la ora târzie a întunecatelor şoapte şi a tainelor coapte, de parbriz s-a izbit sonor un fluture galben pâlpâilor, al cãrui parfum ameţitor mi-a rãscolit amintirile şi trãirile aproape epuizate sau adormite, iar tu veneai spre mine uşor, înşelãtor, într-un nor de fluturi ai lui Marquez, într-o rochie ecosez, noaptea vineţie se risipea în melancolie, iar luna chealã devenea ovalã, tu alergai, fãceai piruete, înaintai, dar nu ajungeai, eu avansam, dar nu te prindeam, poate doar te visam, poate doar speram...
|
