In fata sevaletului ai acelasi sentiment ca
si in fata paginii albe care asteapta sa
fie scrisa. O nerabdare sa umpli panza cu
forme si culori, ca atunci cand fiecare
cuvant scris intregeste sau te apropie de
sfarsitul unei povesti…
Pictez spatial in care ma aflu: un cuier, o
masa, ferestre mari, inundate de lumina,
doua scaune cu huse cenusii, o scrumiera,
ganduri rasucite, care incep sa se usuce ca
si ultimele flori pe care mi le-ai adus.
Iti simt absenta mai acut ca oricand si
pandesc telefonul verde si prafuit, care nu
vrea sa sune. Sunt obosita si mana mea
aluneca pe panza mecanic, culorile nu vor
sa ma mai asculte, iata in cuier o palarie
de soare cu o panglica alba, iar pe scaun o
pisica ai carei ochi ma privesc insistent…
Iata o oglinda in care imi privesc ochii
tristi, cu umbre de cearcane, ridurile fine
si suvitele dezordonate de par care imi
aluneca pe obraji… Ar trebui sa ma vopsesc,
niste fire albe se insinueaza printre cele
castanii, amintindu-mi ca imbatranesc… Simt
cum in jurul meu spatial se transforma,
lumina e uscata si taioasa, daca ma misc
prea mult prin ea ma ranesc… Ceasul s-a
oprit… Ar trebui sa-i schimb bateria, dar
am senzatia ca, ramanand oprit, clipele se
opresc si ele. Nu mai ramane decat
asteptarea…
Si mana mea aluneca pe panza care devine
din ce in ce mai stralucitoare, in timp ce
spatiul din jur se estompeaza si pe mana
cu care pictez, din cauza miscarilor prea
bruste, se scurg picuri fini de sange pe
podeaua prafuita… Privesc nedumerita in
jur, obiectele din incapere au disparut,
chiar si telefonul incepe sa sune in
tablou, pisica toarce acolo si-si rasuceste
lenes capul… Ar trebui sa raspund si mana
mea se loveste de panza si, incet, incet,
simt cum ma strecor, ma preling pe panza
vascoasa, amestecandu-ma printre culori… Si
pictez o incapere goala cu lumina taioasa…
Cand ai intrat, in incapere nu mai era
decat tabloul… Prin spatiul prea gol, am
auzit cum cheia se rasucea in broasca, ti-
am auzit pasii care lasau urme distincte
prin praful de pe jos, am auzit chiar
ticaitul ceasului care incepuse sa mearga
din senin. Stateai cu haina in mana, oricum
nu aveai pe ce sa o asezi, si ma priveai in
tabloul in care pictam o incapere goala, in
care doar gandurile amandurora mai
rataceau… Aici a fost un cuier, acolo un
ibric, si langa el mana mea cu unghii rosii
turnandu-ti cafeaua… Si tot acolo cuvintele
tale, lovindu-se de timpanul meu, cand te
amuzai pe seama acelor unghii rosii, care
nu iti placeau. Si fumul de tigara care
deranja pisica, si gesturile mele marunte
cu care o indepartam, si sarutul tau grabit
cand intrai sau ieseai pe usa… Si cartea pe
care o citeai, ramasa deschisa pe un scaun…
Te priveam din tablou zambind… Si tu imi
zambeai. Incercam sa intind mana, sa te
ating, dar aceasta ramanea suspendata pe
panza. Incercai sa intinzi mana, sa-mi
indepartezi suvitele dezordonate de pe
obraji, dar mana se lovea de panza grea.
Nu puteam decat sa zambim, eu de pe panza,
tu intr-o incapere in care se afla doar un
tablou din care eu te priveam zambind si in
care ticaitul monoton al ceasului se
estompa in lumina din ce in ce mai
puternica si mai taioasa.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imi place ce ai scris...si,avem ceva in comun si eu am un eseu numit ''Tablou''
