(Am apelat la aceastã grafie, pentru a respecta normele de scriere corectã în vigoare şi pentru cã nu vreau sã-i pun alt nume personajului meu. Un nume de genul: Ioana, Cristina, Maria, Aurica â€" ar fi poate banal. Dar Fustã-Scurtã-Ochi-Albaştri???!!! De ce nu? Existã doar Albã-ca-Zãpada sau Statu-Palmã-Barbã-Cot... )
Era o zi comunã, ora 11.20 a.m., stãtea pe o terasã, privea norii şi fuma. În faţa ei, ceaşca de cafea era pe jumãtate goalã. Nu avea chef de nimic. Sau de nimic din ceea ce ar fi trebuit sã facã. De la masa de alãturi, douã perechi de ochi se zgâiau la uniforma ei â€" fusta scurtã şi ochii albaştri. Culoarea ochilor nu o putea schimba, doar dacã ar fi apelat la lentile de contact, doar fustele â€" atât de multele fuste pe care le avea, niciodatã destule, dar în mod obligatoriu scurte. Întoarse capul plictisitã, era obişnuitã cu acele priviri înfometate şi lipicioase, nu aveau decât sã se uite la ea ca la un afiş, mai trase un fum şi se gândi cã ar trebui sã meargã la coafor. Plecase de la şcoalã. De fapt, nu s-ar fi dus deloc, dar trebuia sã facã ceva cu absenţele... Fãcuse rost de o scutire, cu care şi-ar fi motivat cam jumãtate din ele (când se strânseserã atât de multe?). Dar, ghinion, diriga nu era la şcoalã. Avea ore abia de la 12.
Intrase la o orã, româna, dupã aceea avea tot românã, şi trebuise sã rãmânã şi la a acea a doua orã (fiindcã avea prea multe absenţe şi la asta, doar o notã şi mai trebuia sã dea şi teza, care, aflase, era joia viitore).
Îşi lãsase colegele cu gura cãscatã, pentru cã la ochii albaştri şi fusta scurtã se adãugau câteva accesorii: pantofi cu toc (10 cm), bluza vaporoasã şi decoltatã, geanta de firmã luatã dintr-un mall din Bucureşti (în oraşul lor nu gãseai aşa ceva), genele false şi rujul strãlucitor, parfumul bun, nu prostiile alea de la Avon sau Oriflame...
Vorbeau despre Camil Petrescu, â€ţUltima noapte...â€, fãceau recapitulare pentru bac... Iar profei îi venise ideea sã le dea un citat pe care sã-l comenteze: â€ţO iubire mare e un proces de autosugestie; trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei...†Cam aşa... Îi plãcuse cartea asta, o şi citise, acum vreun an sau doi, când proful pe care îl avuseserã chiar îi obliga sã citeascã... Dar pe atunci avea doar ochii albaştri, nu şi fusta scurtã... Profa tot îi dãdea zor, â€ţde ce autosugestie?â€, â€ţde ce timp?â€, â€ţde ce complicitate?â€, â€ţce înţelegeţi voi prin asta?â€; le asculta amuzatã rãspunsurile: â€ţpãi trebuie sã ajungi sã cunoşti persoana pe care o iubeştiâ€, â€ţ nu o cunoşti decât în timpâ€, â€ţtrebuie sã o susţii, sã fii alãturi de eaâ€, bla-bla-bla... Ce naiba aveau cu toţii? Se ridicase brusc, îi cãzuse şi telefonul de pe care pânã atunci trimisese sms-uri... â€ţNu are dreptate scriitorul. Chiar nu are dreptate... Poţi sã trãieşti cu un bãrbat în trei zile ce n-ai trãit cu altul într-o viaţãâ€...
Priviri stupefiate, amuzate, unele ironice... â€ţAşa e... Tu ştii mai bine...†Cine vorbea? Îl vãzuse de câteva ori prin cluburi, o datã fãcuse chiar scandal, veniserã jandarmii sã îl potoleascã, dar taicã-sãu era mare ştab pe la inspectorat... Şi el avea absenţe, poate mai multe decât ea, dar motivarea lor se rezolva uşor, cu un telefon la director...
Bine cã sunase de ieşire, îşi recuperase telefonul cãzut şi plecase (nu mai avea niciun chef sã o aştepte pe dirigã, mai era o orã pânã venea) şi ajunsese aici, pe terasa asta cam de cartier, bând o cafea şi privind norii.
Îl sunase de cinci ori pe Tim (1,80, 37 de ani, costum, cravatã, maşinã de fiţe, firmã, cont, nevastã, copil - toate accesoriile), dar nu îi rãspunsese... Începuse deja sã se enerveze când o sunase el (ochii ei se fãcurã mai albaştri, fusta mai scurtã, iar cei doi de alãturi începuserã sã saliveze de-a dreptul), dar nu putea sã vinã sã o ducã la coafor, era ocupat la firmã, venise partenerul lui din Italia, nici mai târziu nu se puteau vedea, trebuia sã meargã la şcoalã la fiu-sãu, avea şedinţã cu pãrinţii de la 5, poate dupã aceea, pe la 8 sau 9, o sã vinã cu partenerul lui, sã se îmbrace frumos, s-a deschis un club nou...
Îşi aprinse o ţigarã, mai comandã o cafea şi începu sã priveascã din nou norii...
