Încã un suspin şi-a întins lacrima pe
aşternutul obrazului tãu, adormind printre
pernuţele buzelor tale. Tu, însã, ai
îngropat-o gingaş în colţul gurii, punând
peste ea grãmezi de zâmbete. Ca la semn,
cei mai renumiţi artişti, au sãrit ca sã-ţi
picteze amoraşi în cripta unui sãrut. Dar
azi ţi-au mai cãzut vreo douã gene, ce par
şi ele sã anunţe, întomnarea iubirilor
tale. Un cupidon, însã, le tot strânge cam
nervos şi cred cã-şi face cuib la tine-n
pãr. Ce-o sã-ţi mai cânte la romanţe,
ascuns în viţele-ţi rebele, printre
ciorchinii de mãrgean! Pânã şi-un parfum ce-
a stat la pândã, s-a încumetat ca sã-ţi
adie, pe buziţele-câmpie. Doar o zare mai
nebunã, îţi sãrutã iar privirea într-un
adânc amurg de pleoape... Şi, de mult, la
toate acestea, tu nu mai ai niciun rãspuns!
