â€Ce gol mi se aratã-n faţã?
Din treptele pe care le urcam
nu a rãmas nimic?
Dacã aş mai face-un pas
ştiu bine cã m-aş prãbuşi în haos.
Spre mine norii vin în valuri,
privirea înecându-mi.
Mai vreau o treaptã, Doamne,
doar o treaptã!...â€
Aşa gândea un înger trist
şi, disperat, se sfâşie pe sine însuşi,
îşi dezmembrã fiinţa
ca sã-ntregeascã drumul:
un gând - o treaptã ,
alt gând - altã treaptã,
un cântec - încã o treaptã,
alt cântec - altã treaptã,
o treaptã â€" o durere,
altã treaptã â€" altã durere…
Şi tot aşa,
cuprins de o beţie
a aruncãrii de sine,
de construirea treptelor
(spre unde?),
nu mai simţi nimic,
nimic…
Nu mai rãmaserã din el
decât aripile,
larg desfãcute
şi mirate,
inconştiente cã poartã-n ele
zborul…
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
profunde versurile tale, deopotriva triste, insa tu ramai un om special si eu am atata incredere in tine incat nu-ti pot spune in cuvinte! ma bucur ca ai revenit!