Ce crezi cã se aude?
E ţipãtul de noapte al pescãruşilor
lovind cu-aripile însângerate
valurile colţuroase ale întunericului?
Nu!
E visul care,
rãsturnat fãrã-ncetare
în sângele meu
ca-ntr-o clepsidrã,
îţi strigã numele.
Liniştea surdã şi rebelã
muşcã din el
şi-i gâtuie rãsuflarea.
Nepãsarea doarme
greoaie
pe umerii lui firavi,
iar fluxul inimii mele
nu ajunge nicicum
la ţãrmul ochilor tãi
închişi, absenţi, înstrãinaţi...
