Hei, e cineva de partea aceasta a lumii?
Nu rãspunde nimeni?
Nu vã fierbe în vene rãsãritul?
Priviţi cum trec prin faţa voastrã,
îmbãtate de luminã,
marea cu pescãruşii de spumã,
munţii, cerul, copacii îndrãgostiţi!
Unde vã e mirarea?
Mã chinui sã trezesc în voi aripa privirii
şi-arcuşul inimii.
Cu adâncurile mele vã izvorãsc lumina,
cu-adâncurile mele vã regãsesc mereu,
dar voi tãceţi
şi faceţi clipa sã plângã
cu lacrimi amare de lut.
Tãcerea voastrã înalţã ziduri negre.
Şi când te gândeşti cã o privire, un sunet, o mângâiere
Ar dãrâma toate zidurile de tãcere dintre noi!
Ar desfereca ploaia albastrã
Care ne-ar aduna pe toţi,
Copiii pierduţi ai lumii,
Sub aripã, ca o mamã iubitoare,
În fabuloasa Ţarã de Nicãieri.
