Nu poţi primi iubirea
cât spatele întorci
bolnavului de urã.
Nu poţi simţi lumina
cât nu orbecãi
şi nu scormoneşti
prin întunericul fiinţei.
Nu poţi sã ştii ce-nseamnã
sã râzi şi sã te bucuri
cât niciodatã nu te pironeşte
cu privirea îngheţatã
Meduza-suferinţã.
Nu poţi simţi urcuşul şi zborul
cât nu ai experimentat cãderea
în bolgiile negre ale disperãrii.
Nu poţi trãi
dacã nu alternezi viaţa
şi moartea
în fiecare clipã.
Cãci firea şi destinul omenesc
se-nvârt, se-nvârt,
ameţitor,
sub semnul cifrei doi
şi cercului circumscris
pãtratului nostru
imperfect.
