Autor:	Nela Talabă ( osiris ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Ceaţã...

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10. Prin faţa geamului sãu stoluri de pãsãri taie cu aripile ceaţa, halucinant o desfac în fâşii. â€�ţCe minunat! exclamã poetul. Sã vezi atâtea pãsãri zburând în faţa ta prin ceaţa acestei dimineţi! Pare cã ferestrele sunt hublourile unei nave, iar pãsãrile negre - valuri care curg, curg, în flux şi reflux. Luaţi-mã şi pe mine cu voi, pãsãri ce rãzbateţi prin ceaţã!” Iar glasul lui se amestecã cu ţipetele de pãsãri care curg, curg… De partea cealaltã, peste drum, în faţa zborului dezlãnţuit vede spitalul cenuşiu, cu ferestre, multe ferestre, luminate de o luminã artificialã bolnavã, aburite de rãsuflãri bolnave, de spaime şi dureri ale unor ochi muribunzi, care se vãd prin ceaţã. O altfel de ceaţã, care tulburã perdeaua insesizabilã dintre viaţã şi moarte. Jos, strãzile - un furnicar. O cerşetoare cântã aceeaşi litanie, din minut în minut, obsesiv, şi-un clopot o îngânã, cu dangãtul înecat de-atâta ceaţã: ”Un bãnuţ domnule! Un bãnuţ doamnã!” Pe lângã ea viaţa trece nepãsãtoare, grãbitã, într-un sens haotic, ca un stol mare de pãsãri cu aripile legate prin ceaţa densã, densã: maşini claxonând într-o goanã infernalã, oameni mergând grãbiţi spre serviciu, mame cu copii de mânã, pe care-i târâie pe un drum ce pare cã nu e al lor, doi îndrãgostiţi ce se sãrutã în vãzul tuturor, trei adolescente cu cãşti în urechi ce traverseazã râzând pe culoarea roşie a semaforului… Şi pentru prima datã poetul simte frigul acestui spaţiu de jos, un spaţiu intermediar între zborul în valuri al pãsãrilor şi spaimele ochilor bolnavi pe care îi vede prin geamurile aburite ale spitalului. Pentru prima datã, nu se mai recunoaşte, nu mai ştie cãrui spaţiu aparţine, în timp ce aripile-i tremurã, legate, şi tulburã cu fâlfâirea lor bolnavã perdeaua insesizabilã dintre viaţã şi moarte…

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]