Doar verde şi flori
cât vezi cu ochii...
Ce mai conteazã norii
lunecãtorii,
schimbãtorii?
Ce mai conteazã cã duhul copacilor
coboarã din translucida matrice din cer
pe aripi de cocori?
Ce mai conteazã cã norii curg,
cã verdele se-nnimbã prea curând cu sfâşierea toamnei,
cã plâng de dor cocorii,
când zborurile lor rãmân -
engrame verzi, unduitoare
pe cerul albastru din noi?
Ce mai conteazã
cã azi nu mai e ieri
şi nu va mai fi mâine?
Scimbarea ne-nvãluie, ne-nvãluie
şi doar iubirea rãmâne
mereu, mereu...
