Bate vântul veacului
şi curmã brutal
înflorirea visurilor pe ramuri tinere.
Bate vântul veacului
şi,
prin lume,
pe ape, prin pãduri, prin aer, prin suflete,
poartã pe baziliscul neiubirii noastre.
Uite-l cum aleargã şi-ngheaţã lumina!
Cât frig în lume, câtã cenuşÃ£,
şi cât gri, Doamne!
Câtã neculoare!
Au dispãrut câmpurile de maci ale iubirii
Nu mai au unde sã se oglindeascã
rãsãriturile şi apusurile noastre.
Bate vântul veacului!
Pietrele cuminţi au devenit ostile
- suliţe
ce sângereazã
copitele ultimului unicorn albastru
care aleargã în flãcãri pe strãzile pustii.
Deschideţi uşile! Deschideţi uşile!
Cu braţele întinse unii spre alţii,
fiţi valuri unite
şi opriţi vântul veacului!
Dezgheţaţi lumina!
Reînviaţi lanurile de maci ale iubirii
în care sã cânte poezia â€" ciocârlie!
Deschideţi uşile!
Deschideţi uşile
şi opriţi vântul veacului!
