Am regãsit copilul din mine întâmplãtor...
Sau poate vântul,
acelaşi mereu,
m-a dus cãtre el...
Era în acelaşi loc unde îl lãsasem,
întins în iarbã şi privind cerul,
strigând:
â€ţAvion cu motor,
ia-mã şi pe mine-n zbor,
sã mã fac aviator!â€
În timpul îndelungat,
prea îndelungat,
în care a rãmas singur pe câmpul verde,
s-a specializat în pãsãri:
ştie toate pãsãrile pãmântului,
cunoaşte fiecare pãnã,
fiecare ciripit,
fiecare zbor.
Ba, mai mult de-atât,
cunoaşte şi zborul îngerilor:
îi vede mereu cum urcã şi coboarã
ducând rugãciunile oamenilor
în poalã sau pe aripi...
Dacã mã uit bine,
observ cã şi lui i-au crescut
aripi strãvezii,
dar nu a zburat niciodatã
pentru cã m-a aşteptat cuminte.
M-a aşteptat, în timp ce eu
umblat-am prin lume,
cãlcând pe nisipuri fierbinţi,
pe şerpi,
prin spini de toate felurile.
Cãlcâiele mele cunosc toţi spinii.
Simţeam eu cã am lãsat ceva în urmã,
îmi spunea acelaşi vânt,
dar timpul m-a împins necruţãtor înainte...
Şi-acum,
când am regãsit copilul din mine
nu am sã-l las nicicând.
Vom striga împreunã:
â€ţAvion cu motor,
ia-mã şi pe mine-n zbor,
sã mã fac aviator!â€.
Sau, poate, vom zbura de-adevãratelea împreunã...
|
