Rãsturnãm oameni şi sisteme, ca şi cum am fi eroi din basme ce luptã cu zmei şi balauri! Punem bariere şi limite de timp în orice: de la atât la atât, e voie de respirat, de la atât la atât, avem voie de iubit, de la atât la atât, avem voie sã fim sãnãtoşi, de la atât la atât, avem voie sã existãm...
Ce sau cine are ghinionul (sau privilegiul?) sã fi fost ivit anterior pe axa timpului nu mai are nicio valoare, nicio relevanţã, niciun drept... Aşa se întâmplã, din pãcate, în toate domeniile vieţii: în culturã, în literaturã, în viaţa socialã, în viaţa de familie, în comunicare. Pentru curentele literare de astãzi, Eminescu este atât de minimalizat, aproape redus la 0! Valorile tradiţionale, istoria naţionalã, religia mamã, creştinismul, au devenit o ruşine şi un pericol.
Dar ţineţi minte, cei veşnic cârtitori şi rãsturnãtori de sisteme, voi revoluţionari, reformatori din nimic, care tãiaţi în carne vie şi acoperiţi cu vãluri groase tot ce a fost, tot ce ne-a definit ca oameni şi ca români, ţineţi minte cã lumina nu se poate ascunde veşnic sub obroc, iar logica vieţii materiale, a prezentului nu este nimic fãrã logica spiritului, fãrã continuitate.
Fragmentarea şi anihilarea a ceea ce a fost, în numele progresului, este ruperea corzii de argint care leagã frunzele de trunchi şi trunchiul de rãdãcini.
Nu uitaţi cã nimic nou nu e sub soare. Totul revine, sub o altã formã, esenţa e aceeaşi. Viaţa e o spiralã cu bucle care care revin şi se înalţã. Asemeni â€ţColoanei Infinitului†al celui care a fost, este şi va fi Constantin Brâncuşi. Viaţa este evoluţie, renaştere, nu o naştere continuã din nimic. Buclele singulare nu formeazã o spiralã, ci efemeritãţi mai slabe decât o pãpãdie zburatã de vânt. Pãpãdia duce seminţe mai departe, buclele izolate de spirala mamã, sunt sterpe, inutile, sunt seminţele care cad pe piatrã şi nu dau rod.
Sã respecţi valorile din care vii, cãci nimeni nu vine din neant, nu înseamnã cã eşti vetust, conservator, naţionalist sau cum vreţi şi cum vã place sã numiţi. Nici dacã modifici tot, direcţia crengilor, orientarea, forma, culoarea, ignorând şi eliminând rãdãcina, nu te poţi numi progresist sau reformator sau cum mai vreţi voi. Totul stã în echilibru, în menţinerea legãturii între ceea ce a fost, ceea ce este, din perspectiva a ceea ce va fi.
Timpul coexistã cu eternitatea, fragmentarea este doar relativã. Facem parte dintr-un tot, în care fiecare element are valoarea lui, fie cã e înapoia noastrã pe axa timpului, fie cã ne e contemporan sau urmeazã dupã noi. Sã reflectãm îndelung înainte de a desfiinţa oameni, idei, istorie, sisteme de gândire, de artã, de culturã, de religie. Cine are urechi de auzit sã audã!
|
