Cum s-a copilãrit natura!
Aleargã copacii,
râd cu hohote de frunze verzi,
se dau de-a dura,
alunecã pe toboganul verii,
se-agaţã de funiile argintii de ploaie
şi legãne îşi fac
pânã la marginile curcubeului.
Aruncã cu frunze, cu pãsãri, cu bulgãri de luminã...
M-au nimerit nãstruşnicii din plin
şi,
de atunci,
aud în liniştea adâncã
a sufletului meu
trosnetul puternic de creştere
al unui copac.
Şi,
tot de-atunci,
nu ştiu
cine mai sunt:
Sunt pasãre sau om?
Doar vara aceasta nebunaticã -mi va spune...
