Soarele contureazã pe asfalt
arabescuri ciudate,
hieroglife ce se cer descifrate.
Sub crengile plecate ale unei sãlcii,
liniştea rotundã
se coace ca o piersicã zemoasã şi dulce...
Strãbate din când în când
din adâncul ei
câte-un fâlfâit de aripã,
(o fi îngerul care vegheazã aceastã zi
sau liniştea-şi pregãteşte
aripile de zbor
ca un pui de rândunicã?)
O fetiţã deseneazã în jurul ei
cu o bucatã de cretã.
Mâna ei şi toatã fiinţa ei reface
traseul luminii vãratice
şi-al liniştii ce se coace
la soare.
Fetiţa ţine liniştea în palmã,
o duce la ureche
şi-ascultã ceva...
Nici vântul care-a amuţit
nu e în stare sã afle misterul
pe care o fetiţã l-a aflat
în miezul liniştii
ce se coace rotundã
ca o piersicã zemoasã şi dulce
într-o dupã amiazã de iulie...
