Îngenuncheate
de dorul de luminã,
gânduri contorsionate
se rostogolesc, se rostogolesc,
se topesc
în vizuine de întuneric şi de ceaţã.
În locul lor,
pe marele tron de luminã,
cu ochii scânteietori, arzãtori,
stã Liniştea...
În sinea ei adâncã,
se- aude cerul cum respirã,
din miriade de vãi galactice,
se simte cum
dospeşte ca-ntr-o sãmânţã roditoare
un ritm
asemenea inimii tale,
asemenea Poemului ce va sã fie.
În liniştea aceasta,
eliberatã de gânduri inutile,
azi,
sufletu-mi se dã în legea ta,
eternã Poezie!
|
