Anii lasã urme de trecere prin rãni,
ca nişte inele amare în jurul inimii...
Şi nu, timpul nu spalã toate urmele,
în ciuda vieţii ce curge ca o apã,
când mai vijelioasã,
când mai molcomã,
dupã furtunile fiecãruia,
dupã înãlţimea sau platitudinea fiecãruia.
Dar înãlţimea nu este absolutã,
cum nici platitudinea nu e.
În fiecare e un gram de înãlţime sau de platitudine.
Doar cã relieful unora e mai stâncos, mai abrupt,
mai aproape de stele,
iar timpul lor curge mai în concordanţã cu acesta:
vijelios, spumos,
cu ape limpezi, clare, ce oglindesc cerul şi norii deopotrivã...
Dimpotrivã, alţii sunt mai plaţi,
mai de şes sau de câmpie,
iar timpul e pe mãsurã:
molcom, tãcut, cu ape tulburi,
din care creşte nufãrul,
înfipt adânc în suflet...
Indiferent cum curge timpul, el curge pentru toţi!
Pentru unii rãmân mai multe sedimente în urmã,
pentru alţii mai puţine.
În ciuda acestui fapt,
la finish
ajung toţi cu aluviuni.
Iar dacã vã gândiţi bine,
cine a lãsat mai multe urme pe pãmânt:
cei care s-au semeţit,
care s-au înãlţat
sau au trãit la înãlţime
ori cei care au fost egali cu sine înşişi,
cei umili,
cei pãmânteni?
Doar Timpul poate rãspunde când curge dincolo de noi...
O certitudine e doar cã
anii lasã urme de trecere prin rãni,
ca nişte inele amare în jurul inimii...
