Îmi umblai prin suflet
cu tropãituri
şi credeam cã sunt gândurile mele â€" mari jivine bolnave.
Le renegam adesea,
le exilam cu furie,
crezând cã-mi întineazã reputaţia şi falsul renume
Îmi urlai în sânge cu venin amestecat cu miere
şi credeam cã sunt patimile mele,
pe care le rãstigneam iar şi iar, ca un Sisif.
Îmi umblai prin cuvinte ca un vierme neobosit,
Iar eu credeam cã nu reuşesc s le nasc pline, ci gãunoase,
ca nişte nuci seci...
Dar nu! Sufletul mi-a rãmas neîntinat,
sângele încã îmi curge teafãr prin vene,
Iar miezul cuvintelor mele
a rãmas departe de tine.
Evrika! Azi l-am descoperit
şi tu nu eşti acolo!...
