Ce dimineaţã de februarie, Doamne!
Ce dimineaţã!
Mi-a scãpat inima ca un mânz sãlbatic
din cuşca pieptului!
Aleargã spre zarea largã,
dar nu au fost croite încã
piste pentru libertatea ei neînfrânatã,
nici reguli nu mai sunt…
O trage soarele ca o arahnidã
pe miile de fire
schizoide,
ubicue.
Rebelo, te zbaţi în pânza de luminã
pânã ce,
inevitabil,
aluneci în grota singurãtãţii,
unde doar gerul vine,
aprig şi
ascuţit
ca un pumnal…
