Nici astãzi nu-mi dau seama
de ce
nu pot sã-mi conturez liniştea
şi sã-mi aşez pe ea capul ca pe o pernã moale
atunci când eşti lângã mine.
Nici astãzi nu am cãpãtat flerul de a te lua
aşa cum eşti,
de a mã arãta aşa cum sunt.
Nici astãzi nu pot sã-mi armonizez fractalii
cu cei ai tãi,
şi-n fiecare zi suntem particule browniene,
care ne cãutãm,
ne evitãm...
Câteodatã eu îţi zbor prin gânduri
ca un fluture
în jurul unei lãmpi aprinse
şi de cele mai multe ori
ies de acolo cu aripile arse.
Altãdatã tu-mi scotoceşti prin amintiri,
sperând cã mã vei regãsi acolo,
şi-mi vii cu câte un trup al meu
pe care nu mi-l recunosc.
Ţi-ai fãcut o colecţie de sticluţe
cu amintiri strãine de mine.
Stãm faţã-n faţã şi-un cerc alb
ne închide într-o singurãtate comunã...
