În timpul gol, flãmând, universal şi ultravirtual,
În care orice gând e ultramãsurat, raţional,
Nu mai sunt mori de vânt şi idealul este stins.
Unde e Don Quijote şi steaua lui de neatins?
Vã pare cã-i un nebun, ilogic, decrepit
Cel care cautã iubirea pe un teren bãtãtorit?
Vã pare cã Terra Incognita nu se mai poate cuceri
Cã aveţi drept de veto şi iubirea o puteţi opri?
Nu mai suntem în illo tempore, e drept,
Dar nu evaluaţi iubirea cu â€bine†sau â€corectâ€!
Iar a iubi ca la-nceputul lumii nu este demodat,
Iubirea complicatã, perversã e un teren minat.
În veacul acesta îngheţat, raţional, ateu,
Încã existã iubirea simplã, existã Dumnezeu,
Încã sunt mori de vânt şi stele de neatins
Încã sunt multe poezii ce veacul nu le-a scris...
