Şi eu ce sã mai fac
în veacul acesta strãin,
care şterge totul
ca o apã nebunã,
în aerul înveninat
care desparte
frate de frate?
Toate ale mele s-au trezit abia acum,
au devenit atât de transparente
şi de neliniştite,
ca nişte pãsãri
care bat la porţile
unor cetãţi ferecate.
Mã privesc de sus
şi sunt ca o luminã descãtuşatã,
dar prea târziu,
cã nu mai ştiu
ce sã fac cu mine
între ziduri şi ziduri şi ziduri...
Pot doar sã aştept,
sã tac
şi sã iubesc cât pot.
]n rest, e prea târziu
