Lebãda şi-a sfârşit tãcerea!
De prea mult timp
notele se compun şi se recompun
în tipare de lut,
ascunse între nuferi şi trestii.
De prea mult timp
o strigã
Deneb!
Astãzi o razã i-a strãpuns tiparul
şi-un ţipãt de jale din piept îi rãsunã:
â€Mâine plec,
Mâine plec!
Sunã clopoţelul!
Mâine vin,
Mâine vin!
Aşteptaţi-mã puţin,
Pânã când nu va mai suna
Clopoţelul!â€...
În curând, mult prea curând,
orice sunet pãmântesc a încetat
şi o lebãdã murindã
ridicatã e spre stele
de arpegii îngereşti:
â€Domine Deus!
Domine Deus!
Deum rerum et hominum, siderum Deus, tu es Deus Poetica!
Mirabilia!
Mirabilia!
Mirabilia Domini Dei!
Deus solis,
Lucis et pacis...â€