â€Sunt prizonierã în tine,
Inimã strãinã,
Ce mã striveşti între cavitãţi ascuţite de gheaţã!
Sunt vinovatã de lipsa de vigilenţã
În pãzirea sângelui meu,
Care,
Fãrã anestezie,
Se scurge
Pe un apus extenuat
De-atâtea valuri de urã!
Îmi voi regãsi oare
Propria sistolã
Şi diastolã,
Pe care mi le-ai vândut
Unui vânt strãin
Ce-mi umple respiraţia de spini?â€
â€Nu-l întreba,
Rãspunse luna,
Ce tremura de insomnie
Deasupra hãului carnasier din lume,
Deschis ca o imensã gurã,
Ştirbã,
Neagrã.
Nu-l întreba,
Cãci masca de ceaţã
Strãinã
Pe care şi-a pus-o pe chip
l-a transformat
într-o imensã stâncã
ce nu mai face altceva
decât sã şuiere
şi sã mã latre pe mine!
Nu mai aude nicio inimã, nicio tãcere, niciun dor!
Mai bine elibereazã
Izvorul
Ce zace în tine, neştiut de nimeni,
Neatins,
Şi umple din nou cu viaţã
Aerul din lume
Ce a rãmas nelocuit...
Poate aşa voi mai avea şi eu
Pe ce sã-mi sprijin trupul obosit...â€
