E ziua când linia orizontului vieţii
mi-e plinã de câini albaştri.
Nu mã latrã,
Nu-mi cer nimic,
Ci doar s-au adunat grãmadã
Şi-nclinã balanţa
Mult dezechilibratã
Care mã fãcea sã vãd pe dos
Rãsãritul şi apusul.
Nu ştiu cine i-a trimis,
Dar ştiu cã timpul pe care îl trãiesc acum
E acelaşi cu cel pe care l-am trãit
În respiraţia ta,
Cã-i inutil şi fals apusul tãu:
Tu doar te-ai dus ca sã rãsari
Pe un alt cer din viaţa mea...
