Toate lucrurile din camera mea
sunt fântâni sparte.
Esenţa lor s-a scurs undeva,
nu ştiu exact unde.
Poate s-au retras în izvoarele lor...
Au rãmas contururi goale:
tablouri fãrã culoare,
paginile cãrţilor din bibliotecã
fãrã viaţã,
fotoliul turcoaz
fãrã cãldura trupului tãu...
Prin geamul deschis nãvãleşte lumina,
dar nu mai are în ce sã se reflecte,
ci trece dincolo de lucruri,
nu ştiu exact unde,
poate la izvoare...
Doar inima mea,
o scoicã goalã,
apostaticã,
mai primeşte din când în când
câte o razã,
pe care repede o îngroapã în izvoare adânci...
