Zburai spre neştiut
subţire ca o întrebare.
O razã
ascuţitã
te-a rupt
din sus,
din mai sus,
din şi mai sus,
iar verticala s-a smuls
din tine.
Strigãtul tãu
a provocat o fisurã în aer.
Apoi,
linişte,
cãdere,
fulger scurt
pe o piatrã înverzitã
de pe mal.
Un val zbuciumat
te-a cunoscut,
te-a legãnat pe braţe
ca pe o tainã a cerului
şi te-a dus
spre un alt zbor,
acolo unde nu mai e nevoie de aripi,
din înalt
în adânc…
A rãmas întrebarea ta
suspendatã în aer,
pe aripi strãine.
