De dimineaţa pânã seara,
copacii trudesc
sã-şi retragã seva în adâncuri.
Cerul îşi adunã tot albastrul
în cãuşul palmei
şi-l revarsã
prin pâlniile înalte ale munţilor.
Soarele îşi cerne razele
prin sita mãrilor şi a oceanelor.
E-o trudã intensã în sânul toamnei!
De-atâta trudã cerul plânge,
iar soarele tremurã
şi se acoperã cu perdele groase
de nori.
Pãmântul se umple de sevã,
de-albastrul cerului,
de cãldura soarelui.
Toate coboarã-n adâncuri,
acolo unde dorm strãmoşii -
şi le alinã somnul,
şi dorurile pierdute.
Apleacã-ţi urechea la pãmânt
şi vei auzi firul ierbii
cum creşte în jos.
De-acolo vine zvon de bucurie
şi speranţã.
De-acolo afli cã toamna
va fi iar primãvarã
şi pentru noi.
O primãvarã îmbogãţitã cu vise şi doruri
ce vin din adâncuri.
Pune urechea la pãmânt
şi vei auzi cum toamna
se frânge în douã
ca o pâine caldã;
e toamnã, dar e şi primãvarã...
e toamnã, dar va fi primãvarã iar.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
E posibil ca primãvara sã fie o toamnã îmbogãţitã de trãirea din adânc a strãmoşilor. Mi-a plãcut.
