Când plouã,
mã risipesc şi mã împart
în toate cele patru zãri.
Atomii sufletului meu
cãlãtoresc prin nori
şi se revarsã spre pãmânt
în fiecare picãturã de ploaie.
Numai aşa pot sãruta ţãrâna, şi verdele, şi apa.
Şi, dacã poţi privi de sus,
mã vezi îngemãnatã
cu Marele Ocean,
ce mã primeşte cu braţele deschise.
Ascultã! Auzi muzica ploii?
Cu degetele-i lungi şi fine
de pianistã,
ea-şi dirijeazã orchestra
aliniatã pe caldarâm,
pe-acoperişuri...
Ascultã!
O notã sunt şi eu
din partitura ei.
Numai aşa pot visele-mi sã se-arcuiascã
în curcubeie
ce-ntind solare braţe.
Numai aşa îmi pot trimite dorul
pe drumuri fãrã pulbere,
fãrã-nceput,
fãrã sfârşit,
şi sper,
o, sper
cã undeva
te voi gãsi!
