Una e starea solidã,
tãioasã,
ascuţitã,
daltã sau sãgeatã
îndreptatã împotriva altor suflete.
E starea închiderii în sine
şi e starea de atac.
Alta e starea lichidã
a iubirii,
când sufletul-şi croieşte drum
spre alte suflete
spre-a da din prea-plinul sãu.
Ultima e starea de foc
sau gazoasã,
pe care numai poeţii o trãiesc.
Sufletele lor aprind ruguri,
pe care ard cuvinte
ce se evaporã-n eter,
creând albastre stele
sori imenşi
sau lune noi.
Cunosc aceste stãri,
cãci am trecut prin toate.
Dar, suflete al meu,
cum e cu stãrile de agregare ale morţii?
Pare cã simt uneori
un deget îngheţat
care-mi atinge fruntea,
o rãsuflare de foc
ce-mi şuierã-n urechi
sau parc-o apã neagrã
vrea sufletu-mi sã-nece.
Sã fie oare moartea
care-şi încearcã compatibilitatea
cu starea mea de agregare?
O, suflete al meu,
iscoditor mai eşti
şi lacom de trãiri,
şi de-nnãlţãri,
şi de cãderi,
de viaţã şi de moarte!
Trãieşte doar
şi nu-ntreba,
cãci viaţa e un dar divin!
Şi moartea fi-va tot aşa?...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Viata e un dar,moartea o certitudine a trecerii unui hotar al timpului.Ai un suflet bogat in sentimente si trairi interiore profunde!Frumos
te contrazic, moartea nu e un dar divin, e doar o trecere spre alta viata, speram noi mai frumoasa dar nu se stie ce ne asteapta. viata de aici e un dar.nepretuit,ia aminte!
