Autor:	baitel liviu ( elbi ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Amintire cu semn

parcã şi timpul ostenise o vreme doar soarele stãpânea ca un rege şi pãrea sã ne cheme intrase odatã cu Nichita în camera aceea mare pânã atunci pustie şi surdã şi fãrã culoare cenuşiul cãzuse cu rotiri insolente se-adunaserã muzici şi poveşti suculente în ferestrele mari crini de foc adãstau iar castani plânşi de frunze inocenţi, tremurau petrecute de nouri ale soarelui raze se pierduserã trist în luciri de turcoaze rãmãsese lumina ca o ranã complice şi Nichita, zâmbind, ce pãrea a ne zice: eu sunt ca o linie în palma infinitului creat, destrupãtor de patimi contemplânde abulice şi negre şi flãmânde sunt ca o margine de linişte plutind peste nimicul tot mai stins tot mai pãlind

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Din pacate nu am avut bucuria sa-i cant atunci dar cerul a vrut sa pot "visa" niste momente in preajma lui...Probabil o sa va mai povestesc	elbi
2.	i-ai cantat lui Nichita ori l-ai surprins visand?	Amena
3.	Cu siguraţã sunt desuetã!În minte am o melodie "parole".	liliana
4.	în acest timp vremelnic ostenit o clipã din tine ne-ai dãruit	cotangenta
5.	Tot ce pot spune, ai spus tu atat de frumos. Felicitari!	aura

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]