Îmi arãtase cerul
şi pãmântul
într-o clepsidrã
pe care
o ţinea atârnatã
la gât
ochii lui erau
ca stelele
şi sprâncenele încruntate
stârneau furtuni
când respira
porneau uragane
dar soare
nu avea
nicãieri
zâmbea arogant
în lumina rece
a lunii
îngândurate
pãrea
etern
şi
mult
prea
puternic
faţã de sine
când mi-a vorbit
promiţându-mi
orice
ar fi putut
sã-mi treacã
prin minte
N-ai nicio putere
i-am spus
te biruie moartea
oricând
şi nu te poţi întoarce
spre viaţã
cu moartea
pe moarte
cãlcând
