Doar câteva cuvinte ar mai fi rãmas de spus, poate la revedere, poate adio, de ce nu pe curând,
eram destul de confuz in momentul în care ne-am despãrţit, îi cântasem ceva mai devreme doctorului
câteva din compoziţiile mele mei noi la chitarã şi fusese atât de entuziasmat încât îmi propusese
o colaborare la clinica lui din Bucureşti unde se chinuia de câţiva ani buni sã trateze amãrãciunea
de boalã care nici mãcar nu rãspunde la numele de Alzheimer.Într-un fel sau altul ideea mi se pãruse
interesantã şi provocatoare, visasem şi eu de multe ori la variante de meloterapie, citisem şi câteva scrieri de specialitate, acum- iatã- aveam posibilitatea de a încerca pe viu o modalitate de tratament, alãturi de un medic deja renumit prin capitalã şi nu numai, un tip simpatic şi sufletist de altfel, cu o capacitate de muncã şi o dãruire cu totul ieşite din comun.Fãrã prea multe cuvinte, stabilisem deja cã spre toamnã îi voi face o vizitã...de lucru la clinicã, ne-am strâns mâinile bãrbãteşte apoi maşina doctorului a demarat în trombã ducându-l cãtre casã.
Era sfârşitul lui august şi staţiunea începuse deja sã se goleascã, de câţiva ani buni sezonul estival se încãpãţâna sã se micşoreze de la o varã la alta, astfel încât faţã de cele patru luni din perioada 91-2000, treptat s-a ajuns la nici douã luni de zile, mai precis iulie şi august, în care parcã toatã lumea se îngrãmãdea sã vinã la mare, hotelurile gemeau de turişti din toate colţurile ţãrii, prin parcãri nu mai gãseai loc sã pui o bicicletã, apoi, brusc, dupã Sfânta Maria, lumea începea sã plece,
strãzile erau tot mai aerisite, plajele din ce în ce mai libere şi abordabile, terasele aproape pustii, prin champing corturile erau din ce în ce mai puţine, liniştea se reîntorcea binefãcãtoare peste oraş o linişte practic nedoritã de nimeni, de hotelierii, cârciumarii şi comercianţii care cu toţii şi-ar fi dorit un sezon fãrã sfârşit...
Aveam undeva, în zona de nord a Eforiei, un mic chioşculeţ cu sucuri naturale, încercasem toatã vara sã conving lumea sã bea sucuri de fructe ori de legume, proaspete, preparate cu un storcãtor special care şi decanta automat bãutura de pulpã, sãnãtate curatã la pahar, vitamine şi minerale din belşug, din pãcate nu fusese tocmai un succes, obişnuiţi ai reclamelor de la televizor oamenii preferau sucurile îmbuteliate, de regulã pe cele carbogazoase, o adevãratã binefacere pentru organismul uman şi aşa otrãvit din belşug cu tot felul de E-uri, nitriţi şi nitraţi.Efectul şi rezultatul concret?Aproape în orice cartier cunoscut cât de cât am poposit în ultimul an, din suita de magazine prezente pe la parterul blocurilor(cofetãrii, librãrii, croitorii, cismarii, aprozare, macelãrii etc.) nu au mai rãmas decât farmacii, una lângã alta chiar, câte o bancã şi, eventual, sãli de jocuri de noroc...A!...sã nu exagerãm, şi câte o bodegã din loc în loc, sã mai aline suferinţele românilor...TRIST DAR ADEVÄ‚RAT.
Iatã de ce propunerea doctorului mi se pãrea de-a dreptul interesantã, iatã de ce o perioadã de câteva zeci de zile petrecute prin Bucureşti iarãşi mi se potrivea de minune, chiar dacã eram foarte conştient de faptul cã avea sã-mi fie dor de mare, de plimbãrile mele nesfârşite pe digul de la Debarcader şi nu în ultimã instanţã de concertele mele de chitarã având drept auditoriu luna, pescãruşii ori-câteodatã-fulgii de nea aplaudându-mã din cadrul ferestrelor întotdeauna larg deschise cãtre cer, şi nu numai...
