E lumea cãzutã în sine, copile
Şi stãm azi cu toţii la coadã la moarte
Istorii pierdute în galbene file
Ne-aduc iar aminte cã toate-s deşarte
Se leagãnã ura în privirile noastre
Iar gândul e tot mai sãtul de venin
Şi mãrile, parcã, nu mai sunt chiar albastre
Şi în tot necuprinsul nu e strop de senin
O jale de capãt de lume se-aprinde
Şi curg lacrimi mari pe obraji de copii
Cu aur cu tot încã ţara se vinde
Iar când te întrebi cine eşti...nu mai ştii
Ce doliu ciudat peste limba românã
Când lumea cãzutã-i în sine, copile,
Nicicând sã nu uiţi: pentru glia strãbunã
Sã te rogi sã se-ntoarcã luminoasele zile
