Speranţa e numele zilei de mâine
Şi rostul fiinţei de-a creşte spre soare
E zâmbetul mamei şi bucata de pâine
Ce se naşte din grâul cel cules cu sudoare
Orice-ar fi, niciodatã, speranţa nu moare...
Se duc, rând pe rând ale vieţii iluzii
Şi se pierd fãrã urmã amãgiri trecãtoare
Rãtãcim pe cãrãrile tristei confuzii
Cãci iubirea nu este doar o simplã-ntâmplare
Iar speranţa-n iubire, niciodatã nu moare
Nu mai ştim sã culegem rodul zilei, mãrunt
Şi-mpãrţim bucuria cu nimicul ce doare
Tot mai rar ne-amintim sã rostim un cuvânt
De-ncheiere a luptei ce sfârşit nu mai are
Doar speranţa înseamnã adevãr şi iertare
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Tot mai rar ne-amintim sã rostim un cuvânt
De-ncheiere a luptei ce sfârşit nu mai are
Doar speranţa înseamnã adevãr şi iertare