Ca o mãrturisire
am fost
uneori între douã iluzii
martor
singurãtãţii
finale
orb
cãlãtorind
neîncetat
în jurul tãu,
Doamne,
auzindu-te
ascultându-te
dar
fãrã sã te fi vãzut
vreodatã
Din cuvântul tãu
rostuit
fãrã nume
ca un petec de dor
risipit
în visare
am deschis porţi spre vise
aducând alinare
peste dealuri cuminţi
niciodatã iertat
de oglinzile
clipei
ce te-nvaţã sã minţi
Şi nu amãgirilor
Cântec le-aş spune
Ci doar îndreptãrii
Ce-aş dori sã se-adune
