A început sa plouã, mamã, şi nu ne mai cuprind
Tranşeele prin care tot aşteptãm sã cadã
Frânturi de stele rupte ce nu se mai aprind
Şi nimeni parcã astãzi nu vrea sã ne mai vadã
Cã prea întinsã-i ura şi nãvãlind puhoi
Ne stãpâneşte teama de linişte şi pace
Redeşteptând din timpuri apuse pentru noi
Al nebuniei vuiet ce iatã...nu mai tace
Şi nu luptãm cu nimeni dar ne rãpune dorul
De vremurile-n care trãiam ca într-un vis
Recunoscând cã timpul e singur domnitorul
Acestui colţ de lume desprins din paradis.
Şi tot mai plouã, mamã, şi nu se mai aude
Nimic din toatã larma, de parcã s-ar fi stins
Furtuna zilei foste cu amintiri zãlude
Când nimeni nu câştigã şi nimeni nu-i învins
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Sã nu te pricepi la tranşee nu cred cã ar putea fi o probemã dar sã vorbeşti despre ele deşi nu te pricepi ar putea fi...
Un rãzboi contra nimãnui, fãrã învinşi sau învingãtori, dar mamei trebuie sa-i scrii cã plouã! Sincer nu mã pricep la tranşee. CPS!Ghici!(cel puţin surprinsã)
Cam încurcate sentimentele! Netrãind direct conflictul,este greu sã exprimi emoţia.Atmosfera este visul şi-n orice vis ,realitatea este aleatorie şi idealul în situaţia de faţã, pesimist!Fãrã supãrare,...nota 7,3