Poate n-am ştiut prea bine
Sã m-ascund de ceaţa vremii
Şi sã caut prin cuvinte
Somn cernitelor vedenii
Nu am înţeles cã totul
O furtunã-i, de nisip,
Zile ferecate-n noaptea
Înrebãrii fãrã chip
Poate n-am ştiut cã dorul
E un timp fãrã hotare
Ce din când în când mai uitã
Iar uitarea lui ne doare
Nu am vrut sã leg frãţie
Cu minciunile-adãpost
Nici din urã şi mândrie
N-am ajuns sã-mi fac un rost
Poate n-am ştiut cã viaţa
E un timbru pe-o scrisoare
Şi-am rãmas visând la chipul
Unei lumi nepieritoare
Nu ştim tot ce-i scris în stele
Şi nici mâine ce-o fi...nu ştim
Ferecatele-adevãruri
Ce se tot cuprind în ele
Pentru care-n veşnicie
Toţi luptãm şi vrem sã fim
Sunt mereu tot mai departe
În nisip, pierind, castele
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Versuri scrise cu suflet ,de aceea ajung acolo unde trebuie ...la suflet.Felicitãri!
