Oare cine mai cunoaşte dintre toate, adevãrul
Şi cu ochii limpezi, astãzi vede lumea chiar cum este
Printre-ameţitoare scene parcã rupte din poveste
Când nici Eva nu mai ştie cum a fost de fapt cu mãrul
Cine sã ne dea speranţe pentru viaţa viitoare
Din pãmânt rãsare totul şi se-ntoarce în pãmânt
Doar un fulg se ştie omul, prea ades purtat de vânt
Cãtre ţãrmuri de iluzii mai mereu înşelãtoare
Cui sã mai cerşim, prieteni, pentru mâine, armonie
Zeii par pierduţi în neguri mai de nimeni desluşite
Şi orbecãind cu zgomot prin destine şi ursite
Am uitat de tot ce-nseamnã gând curat, inimã vie
Prinşi în lanţurile zilei, adânciţi în mari probleme
Adunând prostii tot felul nici mãcar de trebuinţã
Rãtãciţi pe neştiute cãi, departe de fiinţã
Am ajuns în trup de vameşi, dincolo de orice vreme
Nu e chip sã mai pricepem irosiţi printre ecrane
Cã o frunzã-i doar o frunzã iar nisipu-i doar nisip
Sclavi hârtiilor cu numãr, fãrã suflet, fãrã chip
Drumul nostru spre luminã astãzi parcã tot în van e
Prin deşerturi necuprinse am mai fost şi altã datã
Cãutând fãgãduite ţãri de nimenea ştiute
Preţuind din toate visul amintirilor pierdute
Vom porni din nou spre viaţa noastrã cea adevãratã
