O singurã lacrimã, atât a rãmas
De strajã tãcerii finale
Rãstimp inocent fãrã urmã de pas
Amintind despre ultima cale
Nici vorbele, parcã, nici ele n-au rost
Nu-i nimeni ceva sã-nţeleagã
Nici martor sã spunã de-a fost sau n-a fost
Între bine şi rãu sã aleagã.
Şi tot mai strãinã şi plinã de urã
Pe-obrazul de piatrã al clipei tãcute
O singurã lacrimã, de mine se-ndurã
Sã-şi spunã povestea în cântece mute
Din toate cuvintele care s-au spus
A rãmas doar cenuşa unui zbor netrãit
Şi o singurã lacrimã, ca un ultim apus
O cortinã de umbre peste tot ce-am iubit
